Unul dintre multele lucruri mişto de cînd eram eu mai mititel, erau week-end-urile. Atunci, de regulă, casa ne era plină de musafiri, care se întindeau la povestit, mîncat, băut, etc., pînă seara tîrziu, cum fac oamenii mari!
Printre musafirii obişnuiţi era o mătuşă căreia îi eram foarte drag, şi căreia îi plăcea să stea de vorbă cu mine. Dar cel mai mult îi plăcea (dar mie mai mult!) să îi arăt, săptămînal, carnetul de note. Şi pentru fiecare notă de 10 îmi dădea cîte 100 de lei (cred, nu mai ştiu exact, oricum erau nişte bani serioşi pe-atunci). Singura problemă era că mie chiar mi-a plăcut şcoala (cel puţin clasele I-IV 😀 ) şi învăţam destul de bine.
Aşa că, la un moment dat ajunsesem să fiu precum cîinele lui Pavlov: de fiecare dată cînd apărea mătuşa la uşă fugeam la ghiozdan să iau carnetul să i-l dau la inspecţie. Mă felicita frumos, luam banii şi îi puneam, conştiincios, în cutia impecabilă de la jocul Dacii şi romanii pe care o ţineam sub şifonierul din dormitor, unde, încet-încet se cam adunau bancnotele. Nu îi strîngeam pentru vreun target fix, dar aveam grijă să se adune.
Asta pînă la un moment dat, cînd a văzut mătuşa că se adună cam mulţi de 10, că prea mulţi bani „investeşte în educaţia mea” şi a stabilit că gata, de-acum înainte o să-mi dea numai o data pe lună şi doar cîte 100 de lei dacă am cel puţin 5 note de 10 şi gata. Nu de alta, dar în I-IV am fost premiant în fiecare an şi nu cred că pensia ei era prea fericită… Poate şi de-asta dintr-a V-a în sus n-am mai luat decît cel mult menţiune!
Astăzi, unii copii sînt nevoiţi să muncească de mici pentru a-şi susţine familiile. Ajută-i să aibă o copilărie frumoasă. Donează 2% pentru Salvaţi Copiii Iaşi.
alex popovici 